Tradiţii româneşti!

Am să vă povestesc cum sunt înmormîntările în mediul rural. Ca să ştiţi şi voi ce mai e pe lumea asta.

Mergeam la biserică. Aşa făceam duminică de duminică. Mă duceam de dimineaţă ca să citească popa Evanghelia să văd ce au mai făcut Iisus şi amicii lui şi poate prindeam şi un parastas sau o înmormîntare şi mai băgam o sărmălică, un suculeţ, o ciocolăţică. Să vă explic cum era o înmormîntare pe vremurile mele de tînăr fecior. Şi cum cred că e şi acum.

Tot procesu’ este teribil de interesant şi complex. Şi poate fi discutat din mai multe puncte de vedere.

Mortu’, la mine la bunici cel puţin, dacă nu pute şi e în stare bună(nu ca Lazăr) se ţine cam trei zile în casă. Dacă duhneşte sau se descompune îl îngroapă mai repede. În timpu’ cît e încă în casă, mortu’ se pune într-o cameră retrasă în coşciug cu capacul desfăcut.

Rudele, prietenii, vecinii şi alcoolicii vin în astea trei zile „să-şi ia rămas bun” de la persoana care a murit. Femeiele stau şi plîng în camera cu mortu’ în timp ce sorb nişte ţuicuţă de prună ca la mama ei sau nişte jinars. Dacă a murit omu’ prin septembrie sau octombrie sigur curtea este plină de noi prieteni. Bărbaţii stau afară sau în altă cameră(depinde de vreme) şi spun bancuri, în orice caz sunt extrem de degajaţi pentru a ajuta familia se treacă peste năpasta ce s-a abătut asupra lor. Folosesc vrăjeli de genul: „mai pune şi mie un păhărel că aşa mă roade stomagu” sau la al 5-lea păhărel expresii umoristice de genul: „ păhăruţu-i cît un cui, cînd îl pui la gură nu-i!”.

Toată sindrofia e gata pe la 3-4 dimineaţa cînd toată lumea, cu excepţia rudelor, uită că cineva a murit, dar îşi aduc aminte că stau altundeva.

Iată, dragii mei, că vine şi ziua înmormîntării. Se caută un faiton cu 2 sau 4 căluţi puternici unde se pune mortul. Locurile cele mai apropiate de faiton , cu vedere la mort, le prind rudele şi prietenii apropiaţi ca să-şi facă rău cu mîna lor. În laterale stau copiii, pentru că în drumul mortului şi al alaiului spre biserică se fac mai multe opriri unde popa citeşte din Evanghelie, iar rudele aruncă cu monezi în stînga şi în dreapta, făcîndu-i pe copii să se bată pe banuţii aruncaţi în timp ce soţia sau mama mortului probabil au leşinat de atîta plînsete şi suspine.

Se ajunge la bisercă. Se introduce mortul înăuntru şi se pune în faţa altarului sau ceva. Rudele mortului fac o pomană care constă în: băutura şi prăjiturile date înaintea înmormîntării, „pomul”din timpul slujbei în care se pun dulciuri , prăjituri şi fructe( popa după ce zice grăbit un: „Dumnezeu să-l ierte!” bagă ghearele şi ia fructele cele mai mari, colacii cei mai copţi şi dulciurile cele mai bune, iar ceilalţi se îmbulzesc să prindă şi ei o bombonică sau ceva)

De aici se porneşte cu persoana decedată spre noul ei culcuş veşnic. Acolo ajung doar rudele şi prietenii. Restu’ rămîn pe lîngă biserică şi aşteaptă ca rudele mortului să se întoarcă de la groapă şi să îi cinstească. Se întorc rudele, scot mîncarea şi băutură, îngînă toată lumea un tatăl nostru-n silă, sfinţeşte popa bucatele şi palinca şi lumea se pune pe băut şi mîncat. Rare sunt cazurile cînd nu se iscă o ceartă sau un scandal.

Totul se termină cu un dezastru imens şi cu un : „ne vedem la parastasu’ de 6 săptămîni!” sau cu : „bune sărmăluţe lele Mărie. Dumnezeu să-l hodinască ”. Lumea deja a uitat că cineva e în pămînt, că poate mai avea multe de făcut pe ăste meleaguri, că era vecinul lor de zeci de ani şi grebla lui e încă la ei în şură.

Aşa se vinde un suflet pe-o sarma şi-o portocală la noi în ţară! Românii au tradiţii puternice, dragilor!

Share this post/blog with a friend! You'll look smart!